Astăzi, la zi mare, zi mare precum Ziua României, vă scriu vouă, tuturor românilor de pretutindeni. Vă scriu din inimă, cu dor de casă, cu dor de prieteni și de locuri.
Nu vreau să scriu ceva trist pentru că NU SUNT trist!
Deși sunt departe de Patria Mamă nu mă simt ... străin! Am menționat de-a lungul timpului de zeci de ori următoarele cuvinte: „Lapte de Mamă” - ce înseamnă ele?
„Laptele de mamă” (pentru ADULȚI) reprezintă Seva naturii PUR Românești! Sau: Pălincă de prune sau de pere sau de mere .. sau de orice alt fruct care a crescut pe pământ Românesc!
„Laptele de mamă” (pentru ADULȚI) reprezintă Seva naturii PUR Românești! Sau: Pălincă de prune sau de pere sau de mere .. sau de orice alt fruct care a crescut pe pământ Românesc!
Am ținut neapărat să explic ce înseamnă pentru mine aceste cuvinte pentru că mi s-a atras atenția (într-un comentariu) că sună a ceva ... grețos! Vă garantez că nu e nimic mai PUR decât un păhărel de pălincă Românească, mai ales când este chiar din inima României și oferită de un român adevărat! (Mulțumesc Nașu' de la Alba).
Azi vreau să scriu despre lucruri Românești de care îmi este dor!
Îmi este dor de ciocolata ROM, îmi este dor de înghețata Polar, îmi este dor de concertele pur românești și de muzica FOLK din barurile de acasă, îmi este dor de copilărie și de bucuria pe care o aveam când deschideam un Brifcor sau mâncam o Eugenia! Îmi este dor de voi, toți prietenii (și mai puțini prieteni), de sarmalele făcute de Mama și de un pahar de vin băut la cină cu Tata.
Eh ... unele dintre produsele de care îmi aduc aminte cu plăcere s-au dus! Altele au reușit să răzbată în era modernității, iar multe îmi sunt departe, „acolo”.
Pentru că tot vorbeam despre amintiri, aș vrea să vă relatez o pățanie din copilărie, de care se leagă un produs care mi-a fost alături de când mă știu. Este vorba despre o cremă ROMÂNEASCĂ 100%! DOINA! Cremă de mâini, de corp, de față ... nu mă pricep eu prea bine la cosmetică.
Locuiam undeva unde, în spatele blocului exista o ... gârlă, un mic pârâiaș ce curgea la 100 de metri de blocul meu! În zona aia erau mulți copii! Din trei blocuri ne strângeam aproximativ cât de două echipe de fotbal, cu tot cu rezerve!
Ca orice copii neastâmpărați, făceam numai năzdravănii, furam mere din grădina „colectivului”, mai spărgeam câte un geam cu mingea... toate prostiile posibile!
Într-o vară, ne jucam noi „prinselea”... și eu trebuia să îi prind pe ceilalți... dăi și aleargă, dăi și fugi, până când un tovarăș de joacă a luat-o la goană spre gârla de care vă povesteam mai sus! El mai ager ... țop-țop pe niște pietre, era deja pe partea cealaltă ... eu, mic ... dar curajos, mă avânt în gârlă după el!
Eeeiii .. și nu zici mă tată că am alunecat pe algele care erau în apă, direct în gârlă!!! Bineînțeles că m-am udat tot!
Dau să mă ridic și atunci a început ISTERIA! Toți copii (ceata cea mare de pițigoi) ... au început să râdă în cor!
Eu speriat ... i-am întrebat: CE AVEȚI MĂ? Nu ați mai văzut om UD?
Ud ca ud .. dar eram PLIN din cap până în picioare cu mătasea broaștei sau ceva alge de prin apă ... și bineînțeles că arătam ca un mic MONSTRU MARIN! Unii din copiii mai mari, m-au speriat și mi-au zis că m-am umplut de RÂIE! Pfuaaa .. atât mi-a fost!
Ud ca ud .. dar eram PLIN din cap până în picioare cu mătasea broaștei sau ceva alge de prin apă ... și bineînțeles că arătam ca un mic MONSTRU MARIN! Unii din copiii mai mari, m-au speriat și mi-au zis că m-am umplut de RÂIE! Pfuaaa .. atât mi-a fost!
Știam că râia era ceva nasol, că te mănâncă pielea, că te umpli de bube... ERAM ÎNGROZIT! Așa că am luat-o la goană plângând și urlând cât mă țineau plămânii: MAMAAAAAAAA!!! MAMAAAAAA!!!
Cum am ajuns acasă, urlând DISPERAT la maică-mea, îi zic: MAMAAAA m-am uplut de râieeee!!! FĂ CEVAAAA!!! Nu vreau să mă mănânce râiaaa !!!
Vă imaginați că aveam lacrimi de CROCODIL ... eram disperat rău, ce să mai!
Maică-mea, se prăpădea... de RÂS bineînțeles! Să vadă o mogâldeață de om... VERDE! M-a luat în brațe și m-a băgat direct în cadă! M-a spălat, m-a curățat și, ca să mă liniștească, mi-a zis că are ea o cremă fermecată și scap de râie IMEDIAT!
Eu, copil fiind... ce să știu io ce-i aia râie, ce e aia cremă... plângeam și ziceam FĂ-MI ORICE, DA' SCAPĂ-MĂ DE RÂIEEEE!!!
Apoi m-a luat mama la cremuit! Din sticluța cea roz a scos Crema cea Miraculoasă!
M-a uns ca pe pui, numa' bun ca să mă bage la cuptor! Adevarul e că miroseam apetisant :)
Cred că v-ați prins că era vorba despre Doina, emulsia cu lăptișor de matcă!
Ei bine, de atunci, de când eram un pui de om, nu cred că a lipsit DOINA de la noi din casă! Și eu o foloseam mai mereu, pentru mâini, pentru față... Pot să spun că, acum când sunt departe, îmi lipsește și mai mult!
Recent am descoperit că DOINA a dăinuit peste timp și, ce e și mai interesant este că DOINA are acum și o formă mai... practică! O cutiuță mică cu aceeași cremă miraculoasă ce de-a lungul vremurilor mie mi-a fost alături! Din păcate nu mai sunt atât de aproape de un magazin românesc ca să dau fuga să îmi cumpăr câteva cutii dar, cum ajung acasă, îmi voi lua o duzină din produsul copilăriei mele!
Până și sloganul pe care îl are este haios și interesant: „Doina, o vedetă în poșetă!”, iar melodia creată în colaborare cu KREM, evidențiază valoarea „vedetei din poșetă”. Nu toată lumea poartă poșetă, iar o cremă bună este folosită nu numai de femei.
În final de articol, azi de 1 DECEMBRIE, de ziua NOASTRĂ, a tuturor ROMÂNILOR
VĂ UREZ
LA MULȚI ANI!
Articol scris pentru SuperBlog 2013
Articol scris pentru SuperBlog 2013
