Le Zacuscă

Bine v-am găsit dragii moşului! Apoi, astăzi vreau a vă vorbi despre mâncare! 
Mai demult v-am povestit cum făcea bunica tot felul de bunătăți nu? Sau ... am uitat eu că v-am povestit despre asta! 

Iar mă apucă nostalgia, parcă văd cum frământa ea pâine în căpistere apoi o cocea în țest, mmm! Ce miros, ce savoare! Pe lângă pâine mai arunca direct în jar cate o gutuie, că tot veni toamna plină cu de toate! Ahhh, îmi lasă gura apă, alta nu!

Apoi, imi aduc aminte de zacuscă! DA! Zacuscă adevărată, făcută din vinete proaspete, coapte pe disc de tractor, sau pe tablă! Stătea săraca cu orele să cocă la vinete, apoi să le jupoaie, apoi le punea într-o căpistere mică și le lua la bătucit! De ce? Nici acum nu știu! Eh ... vremuri! 

Acu' am mai găsit zacuscă pe la magazine, sau mai face vre-o vecină... da' parol dacă are gustul ăla din copilărie! Io cred că gustul ăla adevărat de Zacuscă era dat de lemnele de sub tabla de copt! Da' nu-s bucătar de meserie să le știu eu pe astea cu zacuscăritu' și cu gătitu'! 

Na dracie, m-a auzit vecina că am zis că nu sunt bune preparatele făcute de ea! Și acu' nebuna s-a dus să își cumpere cuptor! Io am crezut că vrea să o pună de un țest pe balcon, sau mai știu eu ce are trăznita în cap? 
S-a dus ea la magazine, a căutat, a citit oferte, a făcut și a dres! După ce a făcut ea cercetări amănunțite, a găsit ea nu știu ce modele de cuptoare incorporabile, ce or mai fi și alea habar nu am! Incorporabile auzi! 
Păi ce le faci? Le bagi în corp? Aaaa... or fi dinalea de-am văzut eu la nepotu'meu în casă! Așaaa ... direct din mobilă! 


Acu să o văd! Dacă nu îi iasă zacusca ca pe vremea lu' bunica... să vezi ce râd de ea! 

Stai că sună la ușă! Mă duc să văd cine e!
.
.
.
Ptiuuu bat-o norocu' de vecină! Veni la mine să se fălească cu cuptoru' auz! Nebuna naiba'! Îmi face așa în ciudă... că ea are cuptor de-al șmecher! Cică are și rotisor, face puiul așaa, de-a-ntregu' doar la atingerea unui buton auz! Și mai consumă și puțin! Pe lângă toate astea, mai are și garanție de 5 ani!

Bă, baba asta mă enervează și îl sun pe nepotu-meu să-mi cumpere cuptor auz! Și pe deasupra arată si frumos! Cuptoru' da? Că nepotu'meu... pfuuu! Bată-l norocu'!
Ce îmi plouă în gură auz! 

Cred că mă duc la piață să cumpăr vre-o două kile de vinete și un pui, o sticlă de vișinată dinaia de-i place lu' vecina și o pun să-mi facă zacuscă și pui la rotisor! Nu mă refuză ea pe mine, că nici eu n-am refuzat-o după ce i-a murit bărbatu', când mi-a cerut ajutorul la câte-o reparație prin casă!

Vă pup dragii mei! Mă duc repede la piață că pleacă cumetrii cu vinetele și rămân fără zacuscă! 
Pâna data viitoare, cu drag moș .. EU! 


Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2013 
Sponsorizat de Marketonline.ro și: 






Sursă imagine: Aici

3 Responses so far.

  1. Ce bine arata! McPaine la test.

  2. N-am mancat niciodata paine in test, dar zacusca... mor dupa ea :)))

  3. Nom nom.... NOM! ...

    Response from Je :)

Lasa aici comentariul tau!
Multumesc!